Antena 3 CNN Economic Biz News Business Creditul ipotecar se acordă şi pentru cei care trăiesc în concubinaj

Creditul ipotecar se acordă şi pentru cei care trăiesc în concubinaj

<1 minut de citit Publicat la 16:45 28 Iun 2007 Modificat la 16:45 28 Iun 2007
Creditul ipotecar se acordă şi pentru cei care trăiesc în concubinaj
Până când moartea ne va despărţi nu mai este o replică obligatorie pentru obţinerea unui credit ipotecar. Mai nou există bănci care iau în considerare cumulat şi veniturile persoanelor care trăiesc împreună fără a fi căsătorite. Persoanele care trăiesc împreună, fără a fi însă căsătorite, au chiar mai multe posibilităţi să obţină un credit ipotecar pentru o locuinţă.

O primă variantă ar fi ca ambii parteneri de viaţă să contracteze credit ipotecar individual în funcţie de veniturile proprii. Avantajul este că banca va considera garanţie pentru ambele credite proprietatea viitoare a celor doi. De aici rezultă coproprietatea partenerilor asupra imobilului.

O altă variantă pentru cuplurile care trăiesc împreună constă în solicitarea unui credit ipotecar de către unul dintre partenerii de viaţă, iar celalalt va fi codebitor adică va participa cu veniturile sale in stabilirea valorii creditului. Atât solicitantul, cât şi codebitorul vor deveni coproprietarii imobilului achizitionat.

Practic în locul certificatului de căsătorie cele două persoane vor semna un contract prin care nu mai devin soţ şi soţie ci parteneri în cumpărarea unei locuinţe. Volksbank, Alpha Bank, UniCredit Ţiriac, Banca Romanească, Bancpost, BCR, ING Bank au în portofoliu credite pentru concubini. Dobânzile creditelor pentru concubini sunt aceleaşi ca pentru toate creditele pentru casă.

Observator

×
x close