C.E. nu a precizat însă şi măsurile care ar trebui luate, potrivit comunicatului OMV. "OMV va analiza, acum, cu atenţie lista de obiecţii şi va înainta către Comisie observaţii în ceea ce priveşte modul în care problemele evidenţiate în listă ar putea fi rezolvate", conform sursei citate.
Data limită stabilită de executivul de la Bruxelles pentru luarea unei decizii în acest caz este 18 septembrie. OMV este controlată în parte de statul austriac deţinând deja 20,2 la sută din capitalul MOL.
Compania austriacă a făcut o ofertă de preluare a pachetului majoritar al grupului ungar, pentru suma de 20 de miliarde de dolari. Oferta a fost respinsă de MOL fiind considerată ostilă.
Prin această fuziune cu MOL, OMV intenţionează să-şi consolideze poziţia faţă de Rusia şi marile grupuri petroliere din Vest. OMV deţine peste 2.500 de benzinării în Europa Centrală şi de Est, fiind prezentă şi în România ca acţionar majoritar al Petrom.
Antena3.ro