Antena 3 CNN Economic Biz News Business Combaterea gripei aviare ne costă 37 mil. euro

Combaterea gripei aviare ne costă 37 mil. euro

1 minut de citit Publicat la 16:40 22 Mai 2007 Modificat la 16:40 22 Mai 2007
Combaterea gripei aviare ne costă 37 mil. euro
Proiectul ?Controlul gripei aviare şi capacitatea de pregătire şi de reacţie la pandemia umană?, în valoare de 37,5 milioane euro, a fost lansat marţi de Guvernul României, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Proiectul a fost lansat prin intermediul ANSVSA, Ministerului Sănătăţii şi Biroului Băncii Mondiale la Bucureşti. Proiectul a fost elaborat în cadrul Programului global privind controlul gripei aviare şi capacitatea de pregătire şi de reacţie la pandemia umană, şi a fost aprobat de Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale pe 8 septembrie 2006.

Obiectivul proiectului este acela de a reduce gradul de periculozitate a gripei aviare puternic patogene (HPAI) pentru oameni şi pentru sectorul avicol din România şi de a sprijini pregătirea pentru controlul şi reacţia la pandemiile de gripă şi la alte situaţii de urgenţă cauzate de boli infecţioase la oameni. Proiectul are trei componente: pentru sănătatea animală, pentru sănătatea umană şi pentru conştientizarea publicului.

Componenta pentru sănătatea animală se axează în principal pe consolidarea instituţiilor veterinare în scopul îmbunătăţirii capacităţii acestora de prevenire a HPAI, planificării controlului şi a capacităţilor de cercetare veterinară aplicată, precum şi de mărire a capacităţii de diagnosticare. Activităţile din cadrul componentei pentru sănătatea umană vor avea ca obiectiv sprijinirea capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate prin îmbunătăţirea capacităţilor de diagnosticare, de izolare şi management de caz în spitale atât la nivel naţional cât şi regional, precum şi modernizarea unităţii de producere a vaccinului antigripal din cadrul Institutului Cantacuzino.

Rompres

×
x close