În această toamnă, preţurile nu vor creşte cu mai mult de 10% faţă de toamna trecută, susţin analiştii imobiliari. Una dintre cauze ar putea fi şi faptul că vânzările de apartamente au stagnat iar acest lucru a dus la o creştere a numărului de locuinţe scoase spre închiriere. Numărul de oferte pentru apartamentele de închiriat a crescut în ultima lună cu până la aproape 27%.
Studenţii care vor veni în Capitală şi nu au unde să stea pot închiria garsoniere la preţuri care pornesc de la 200 de euro şi ajung până la 550 de euro pe lună. Potrivit unui raport al prefecturii, legat de situaţia studenţilor din Capitală, din cei peste 168 de mii de tineri, aproximativ 70.000 sunt din provincie şi doar jumătate dintre aceştia au loc în cămine.
Aceeşi situaţie se înregistrează şi în celelalte mari centre universitare din ţară, unde numărul locurilor din cămine sunt insuficiente. La Braşov, tinerii care nu au unde sta pot închiria o garsonieră la preţuri cuprinse între 100 şi 450 de euro, iar la Timişoara între 200 şi 300 de euro.
În schimb, cei care vor studia la Sibiu pot găsi garsoniere de închiriat la maximum 180 de euro pe lună.
Antena3