O conferinţă a oficialilor din Administraşia Naţională pentru Energie a hotărât luarea în considerare a creării unui fond special pentru companiile de stat chinezeşti care să cumpere companii din domeniul energetic din afara ţării. Beneficiarii vor fi cei trei giganţi energetici Petrochina, Sinopec şi CNOOC.
?Firmele vor putea să beneficieze de împrumuturi cu dobândă redusă şi, în unele cazuri de injecţie de capital?, scrie ziarul China Petroleum. Banii vor fi folosiţie pentru preluări şi fuziuni cu companii străine, care nu au fost dezvăluite.
Oricum, căderea dramatică a preţului la petrol, şi provocările recesiunii, au scăzut enorm preţul acţiunilor multor companii energetice, făcându-le foarte accesibile.
De altfel, Jiang Jemin, preşedintele Petrochina, remarca că ?preţul scăzut al acţiunilor oferă oportunităţi proaspete?.
Posibilitatea ca subvenţii de stat să facă achiziţii peste ocean îi înspăimântă pe occidentali. Acum patru ani, CNOOC a încercat să cumpere compania petrolieră americană Unocal, şi a venit cu oferte peste toţi rivalii. Încele din urmă, compania s-a retras pe fondul protestelor Congresului. Acum însă situaţia este cu totul alta la nivelul economiei mondiale.
Numai în ultima săptămână Beijing a semnat acorduri pentru livrări energetice de peste 30 miliarde euro cu ţări ca Rusia, Venezuela şi Brazilia.
Antena3.ro