Economia Chinei este în continuare un "hibrid" între companii ale statului şi cele din domeniul privat. Din topul Financial Times fac parte următoarele companii: Banca Industrială şi Comercială a Chinei, Banca de Dezvoltare a Chinei, China Mobile, Citic Securities, Sinosteel Group, PetroChina, China Investment Corporation şi China State Grid Corporation.
Banca Industrială şi Comercială a Chinei a cheltuit 5 miliarde de dolari anul trecut pentru a deveni acţionarul principal al Standard Bank, din Africa de Sud. De asemena, a cumpărat filiala din Hong Kong a Fortis Bank, a efectuat investiţii în Indonezia şi plănuieşte deschidrerea unor filiale în Sydney şi Dubai.
Huwaei Technologies este un gigant al telecomunicaţiilor care şi-a întins tentaculele în aramata Chinei. Compania a fost implicată în diverse vânzări fără scrupule din Orientul Mijlociu, fiind acuzată şi de furt de tehnologii.
Chery Automobiles avansează de la stadiul de firmă care copiază automobile la una care angajează designeri pentru inovaţii şi a intra în competiţie cu alte modele. Companiile industriale mai mici, ca Suntech Power , care dezvoltă panouri solare, vor încerca să cucerească piaţa cu noi design-uri, mai simple şi mai ieftine.
PetroChina este o companie controversată, cu ambiţii globale care l-a atras pe cel mai puternic investitor străin, Warren Buffet (cel mai bogat om al planetei conform celui mai recent top al revistei Forbes). În acelaşi timp, PetroChina "se bucură" de o imagine proastă în urma investiţiilor din Sudan.
Buffet şi-a vândut acţiunile anul trecut, analiştii considerând acţiunea miliardarului ca o victorie asupra unei Chine fără conştiinţă în ceea ce priveşte interesele sale comerciale.
Antena3.ro