Gazoductul trans-saharian va avea, potrivit Bruxeles-ului, o capacitate de 30 miliarde metri cubi şi ar putea deveni realitate în 2015. Investiţia necesară este estimată la opt miliarde euro. Proiectul se bucură de sprijinul ministrului algerian al Economiei, Chakib Khelil, al omologului său nigerian, Edmund Daukoru, şi al reprezentanţilor companiei algeriene de stat Sonatrach.
Acest proiect este important pentru europeni deoarece se estimează că în Europa va creşte considerabil consumul de gaze naturale, în următorii ani, ceea ce se va adăuga reducerii producţiei proprii, care va determina dependenţa de exterior. Se estimeazã că importurile de gaze în Europa vor reprezenta 85 % din consum în 2030, faţă de 50 % în 2000. 40 % din importurile de gaze naturale provin din Rusia şi 19 % din Algeria.
Sunt foarte puţine ţări care ar putea furniza gaze naturale Europei şi, în majoritatea cazurilor, este necesară construirea unei enorme infrastructuri pentru a acoperi distanţa dintre ţările producătoare şi Europa, potrivit Rompres.
Rezerva de gaze naturale a Nigeriei este echivalentă cu consumul pe zece ani al Uniunii Europene, dar există şi probleme cu care se confruntă industria petrolieră nigeriană, precum greve, sechestrări ale reprezentanţilor companiilor străine, sabotaje, ceea ce determină scumpirea petrolului, şi nu în ultimul rând cererea din ţările africane, care se preconizează că va creşte în următorii ani.
Antena3.ro