"E mort tot. E terminat tot anul", este de părere Adel Tarres, managerul unui hotel de patru stele de pe Insula Djerba, pe coasta Tunisiei, până nu demult o locaţie extrem de atrăgătoare pentru turişti.
Fără turişti, insula pare pustie, iar perspectivele pentru restul sezonului sunt "catastrofice", scrie businessinsider.com.
Tarres a povestit pentru AFP că se baza pe un sezon perfect, ba chiar suplimentase numărul de angajaţi, totul pentru confortul şi buna dispoziţie a turiştilor care ar fi trebuit să le calce pragul.
Toate speranţele hotelierilor s-au spulberat odată cu atacul terorist de la Muzeul Bardo din Tunis, renumit pentru o colecţie de mozaicuri din perioada Imperiului Roman şi una dintre principalele atracţii turistice din Tunisia.
Imediat după atac, operatorul italian care ne rezervase cele 170 de camere, din 1 mai până la finalul lunii octombrie, a anulat toate rezervările, a mai spus managerul Adel Tarres, care estimează că a pierdut în jur de 1,4 milioane de euro din această cauză.
Potrivit businessinsider.com, sectorul turistic al Tunisiei traversează o perioadă dificilă atât din cauza instabilităţii politice, dar şi din cauza ameninţărilor teroriste.