Câştigurile totale ale şefului Facebook s-au situat la 2,27 miliarde de dolari, respectiv peste 6 milioane de dolari pe zi.
Jumătate dintre directorii prezenţi în top zece sunt fondatori ai companiilor pe care le conduc, în timp ce restul sunt doar angajaţi.
"Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. De obicei sunt câţiva directori peste 100 de milioane de dolari, dar nu toţi primii zece", a declarat Greg Ruel, autor al raportului publicat anual de GMI.
Zuckerberg este urmat în clasament de Richard Kinder, şeful companiei energetice Kinder Morgan. Kinder a câştigat anul trecut 1,16 miliarde de dolari.
Pe poziţia a treia se situează Mel Karmazin, directorul Sirius XM Radio, cu 255,3 milioane de dolari.
Top cinci este completat de Gregory Maffei, şeful Liberty Media, cu 254,8 milioane de dolari, urmat de CEO-ul Apple, Tim Cook, cu 143,8 milioane de dolari.