Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursele din întreaga lume, în creştere

Bursele din întreaga lume, în creştere

1 minut de citit Publicat la 09:14 20 Oct 2008 Modificat la 09:14 20 Oct 2008
Bursele din întreaga lume, în creştere
Bursa de la Amsterdam a înregistrat, luni, o creştere de 2,66%. Indicele AEX a câştigat 258,98 puncte încă de la deschidere. Creştere şi la bursa de la Paris, unde indicele CAC 40 a înregistrat o majorare cu 2,72 puncte procentuale, în ciuda pieşei agitate. Bursa de la Milano a deschis, de asemenea, în creştere cu 2,77%. La fel şi bursa de la Bruxelles, al cărui indice principal BEL 20 a câştigat 1,75 procente.
Bursa din Hong Kong a deschis, luni, în creştere cu 2.2 procete, datorită ?vânătorilor? de afaceri care au mizat pe scăderea preţului acţiunilor după căderea de săptămâna trecută. Indicele Hang Seng a câştigat 320,44 puncte, ajungând la 14.874,65 puncte.
Veşti bune şi de la Tokyo, unde bursa a deschis pe verde. Indicele Nikkei a crescut cu 45.88 puncte, ajungând la 8.739,7 puncte, o majorare cu 0.53%. Indicele Topix, alcătuit din toate acţiunile cotate la bursa japoneză, a câştigat 7.09 puncte (0.79%), ajungând la 901.38%. Bursa a închis în creştere cu 3.59%.
Bursa de la Sydney a înregistrat o creştere de 2.7 procente, după ce Coreea de Sud a anunţat că va garanta împrumuturile interbancare. Indicele S&P/ASX 200 a câştigar 110 puncte, ajungând la 4.080,8 points.
Situaţie îmbucurătoare şi la Seul, unde bursa a deschis în creştere cu 1.3%, după anunţul guvernului privind planul de 130 de miliarde de dolari pentru a susşine piaţa financiară. Încă de la primele schimburi, indicele KOSPI a câştigat 15,23 puncte, ajungând la 1.195,90 points.
Antena.ro

×
x close