Guvernul de la Tokio a anunţat, joi, un plan de relansare a economiei în valoare de 207 miliarde de euro, care prevede, între altele, reduceri de impozite, ajutoare directe pentru gospodării şi credite pentru întreprinderi. "Criza actuală este ca o furtună care nu vine decât o dată la o sută de ani", a declarat premierul Taro Aso.
Bursele europene au scăzut, de asemenea, în debutul tranzacţiilor de vineri, după ce înregistraseră avansuri în ultimele trei şedinţe, deoarece reducerea preţului petrolului a afectat acţiunile companiilor energetice, iar titlurile băncii HSBC au căzut, anunţă Reuters.
În jurul orei 9:20 GMT, indicele bursei britanice FTSE 100 a scăzut cu 1,95%, la 4.207,93 puncte, iar DAX, de referinţă pentru piaţa de la Frankfurt, şi CAC, al pieţei din Paris, au înregistrat declinuri de 1,32% şi respectiv 2,38%.
În această săptămână FTSE 100 a urcat cu 8,5% şi este pe punctul de a înregistra cea mai bună performanţă de după septembrie 2001. Totuşi, indicele britanic se menţine în scădere cu 14% faţă de începutul lunii octombrie şi cu 35% sub nivelul de la 1 ianuarie 2008.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 1%, la 894,49 puncte. Acţiunile BP şi Total au coborât vineri cu 1,9% fiecare, în timp ce titlurile Royal Dutch Shell au pierdut 2,2% din valoare.
Titlurile grupului britanic HSBC au căzut cu aproape 6%, după ce Goldman Sachs a redus calificativele acordate celei mai mari bănci din Europa de la "menţine" la "vinde".
Şi acţiunile companiilor din sectorul de telecomunicaţii au înregistat scăderi, după ce titlurile BT Group s-au prăbuşit cu aproape 20%, întrucât grupul a avertizat că nu îşi va îndeplini obiectivele de profit pentru al doilea trimestru fiscal.
La New York, bursa s-a închis ieri în creştere, deşi tocmai se anunţase că produsul intern brut al Statelor Unite a scăzut cu 0,3 la sută în trimestrul trei. Vestea nu i-a afectat prea mult pe investitori, care se aşteptau la o scădere şi mai mare.
Consilierul economic al preşedintelui Bush a avertizat că vor urma "câteva luni grele", dar a dat asigurări că economia îşi va relua creşterea la începutul anului viitor.
La Londra, premierul britanic Gordon Brown şi cancelarul Germaniei Angela Merkel au convenit că ţările dezvoltate trebuie să prevină extinderea crizei în Europa de Est.
Ei au salutat iniţiativa FMI de a crea o linie de credit specială pentru statele lovite de criza financiară. Cancelarul Merkel a adus şi o veste bună: numărul şomerilor din Germania a scăzut sub trei milioane, pentru prima dată după 16 ani. În schimb, în Franţa, şomajul este în creştere.
Preşedintele Nicolas Sarkozy a avertizat marile bănci franceze că au datoria să acorde credite pentru relansarea economiei, după ce au fost salvate de la prăbuşire cu ajutorul fondurilor publice.
Antena3.ro