La mai bine de două luni de la publicarea noilor norme, o singură instituţie financiară a primit avizul băncii centrale pentru creditele relaxate. Bancherii sunt nemulţumiţi de faptul că BNR nu a aprobat normele de creditare la mai multe instituţii. Mai mult, aceştia susţin că, în unele cazuri, colaborarea dintre BNR şi banca comercială a ajuns într-un punct mort. În replică, oficialii băncii centrale susţin că vor aproba normele de creditare numai atunci când vor fi bune.
Noile norme de creditare a populaţiei impuse de Banca Naţională au fost publicate în Monitorul Oficial în urmă cu două luni. Câţiva bancheri anunţau că au trimis la BNR spre aprobare propriile condiţii de creditare, sperând ca, în termen de o lună, să primească acordul. Singura instituţie de credit care a primit avizul BNR pentru condiţiile proprii de creditare este Alpha Bank.
Citiţi articolul complet în Adevărul