Antena 3 CNN Economic Biz News Business Băncile din România ar putea sista acordarea de credite ipotecare

Băncile din România ar putea sista acordarea de credite ipotecare

<1 minut de citit Publicat la 00:42 21 Oct 2008 Modificat la 00:42 21 Oct 2008
Băncile din România ar putea sista acordarea de credite ipotecare
Băncile din România ar putea opri, pe o anumită perioadă, acordarea de credite ipotecare, a declarat Federico Ghizzoni, responsabilul UniCredit pentru Europa Centrală şi de Est, citat de Reuters.
"Principala mea grijă este că activitatea de creditare ar putea să se oprească o vreme. Am observat că în unele dintre aceste state nu există alternativă, de exemplu în România. Aşa că acordarea de împrumuturi ipotecare ar putea să fie sistată o perioadă", a afirmat Ghizzoni.
Criza de lichidităţi afectează băncile din regiune şi va conduce la un declin accentuat al creditării, în 2008, însă situaţia se va îmbunătăţi anul viitor, apreciază el.
Unul dintre motivele reducerii creditării este impactul încetinirii creşterii economice asupra potenţialilor clienţi. "Vom vedea o scădere importantă pe partea de creditare în următoarele trei luni, urmată de o perioadă de ajustare, însă cu un nivel de creştere sub cel de 20-30% cu care eram obişnuiţi. Cred că avansul se va situa la 10-20%. Sincer nu văd lichiditatea ca principala problemă în 2009. Sunt mai îngrijorat privind administrarea potrivită a posibilei creşteri a riscului de credit", a precizat el.
Antena3.ro

×
x close