Agenţiile de recuperare a creditelor au primit anul trecut nu mai puţin de 300 de mii de cazuri. Aproape jumătate sunt credite restante către bănci, pentru care valoarea creanţelor se ridică la 121 de milioane de euro.
Creditele neperformante cu întârziere de până la 90 de zile au fost cele mai numeroase dintre creditele vândute în 2007, reprezentând peste 28% dintre cazuri, în timp ce împrumuturile cu întârziere de până la trei ani au însemnat numai 21% dintre cazuri. O pondere foarte redusă, de numai 0,4 %, au avut-o împrumuturile cu restanţe de peste 3 ani.
În ceea ce priveşte destinaţia creditelor, aproape două treimi dintre creditele restante au fost de nevoi personale şi doar o treime pentru consum, în timp ce împrumuturile ipotecare nu au avut o pondere semnificativă.
Marea majoritate a împrumuturilor restante de anul trecut a fost contractată în lei, peste 92% dintre credite fiind în această situaţie. Pe de altă parte, analiştii financiari estimează, pentru acest an, o tendinţă de creştere a creditelor în euro printre cele restante.
Şi companiile de asigurări sau telecomunicaţii apelează şi ele la ajutorul societăţilor de recuperare a acreanţelor. În aceste cazuri însă, sumele de recuperat sunt mult mai mici.
Antena 3