Antena 3 CNN Economic Biz News Business Banca Mondială: Biocombustibilii, motivul scumpirii alimentelor la nivel global cu 75%

Banca Mondială: Biocombustibilii, motivul scumpirii alimentelor la nivel global cu 75%

<1 minut de citit Publicat la 10:29 06 Iul 2008 Modificat la 10:29 06 Iul 2008
Banca Mondială: Biocombustibilii, motivul scumpirii alimentelor la nivel global cu 75%
Un raport nepublicat al Băncii Mondiale susţine că biocombustibilii au cauzat majorarea preţurilor alimentelor la nivel mondial cu 75%. Cotidianul "The Guardian" a arătat că raportul a fost finalizat din luna aprilie, dar nu a fost publicat pentru a evita să pună într-o situaţie delicată guvernul SUA, care a pretins că biocombustibilii au condus la majorarea preţurilor la alimente cu doar 3%.

În opinia specialiştilor de la Banca Mondială stimulentele Europei şi ale Statelor Unite pentru utilizarea pe scară largă a biocombustibililor au susţinut cel mai mult avansul preţurilor alimentelor.

Uniunea Europeană a discutat despre utilizarea biocombustibililor pentru 10% din totalul combustibililor din sectorul transporturilor până în 2020. Măsura face parte din programul de majorarea a utilizării energiei regenerabile. Bioetanolul este produs din cereale, iar combustibilul biodiesel poate fi obţinut din produse precum rapiţa şi floarea soarelui, fiind utilizat la motoarele Diesel.

Biocombustibilul poate fi amestecat în proporţii diferite cu motorina, pentru a crea un amestec care se utilizează drept carburant. Biodieselul reduce cu aproape 90% emisiile de dioxid de carbon şi cu 98% pe cele de sulf. Statele Unite sunt liderul acestei industrii, pe locul imediat următor aflându-se Brazilia.

Sursa foto: greentechnolog.com

Antena 3

×
x close