Antena 3 CNN Economic Biz News Business Apocalipsa financiară: Europenii, tentaţi să economisească. BVB, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

Apocalipsa financiară: Europenii, tentaţi să economisească. BVB, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

2 minute de citit Publicat la 09:39 01 Oct 2008 Modificat la 09:39 01 Oct 2008
Apocalipsa financiară:  Europenii, tentaţi să economisească. BVB, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani
Criza financiară mondială afectează sectorul comercial. Bursele cad una după alta, iar consumatorii au tendinţa să economisească. Îngrijoraţi de veştile proaste de la bănci şi burse, potenţialii cumpărători renunţă la achiziţiile de care se pot lipsi, preferând să-şi pună deoparte venitul. Astfel, vânzările produselor scad, producţia se reduce, iar criza se amplifică. Şi economia românească e afectată de criză. Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, marţi, cele mai mari pierderi de după 1998.
Europenii încep să-şi piardă încrederea în evoluţia economiei mondiale şi mai ales a propriilor venituri. Potrivit unui sondaj, consumatorii britanici sunt tot mai pesimişti şi tentaţi, mai degrabă, de economii decât de cumpărături, mai ales că unii au simţit deja pe pielea lor efectele crizei.
Economiile sunt la ordinea zilei şi la Paris, chiar dacă Săptămâna Modei ar trebui, în mod normal, să le îndemne pe femei la cumpărături.
Nici declaraţiile experţilor francezi nu sunt încurajatoare. Doar guvernul se străduieşte să le redea cetăţenilor optimismul şi încrederea.
În ciuda asigurărilor date de experţi, banca franco-belgiană Dexia a fost salvată doar prin intervenţia guvernelor de la Paris şi Bruxelles. Alte instituţii bancare majore din Germania, Italia şi Marea Britanie au şi ele probleme grave. Comisia Europeană examinează noi măsuri pentru susţinerea sistemului financiar, dar exclude, cel puţin deocamdată, un plan general de salvare similar celui din Statele Unite.
Scade consumul, cresc pagubele. Bursa de la Bucureşti, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani
Efectele crizei mondiale s-au resimţit puternic şi la Bucureşti, unde Bursa de Valori şi-a încheiat, marţi, ?cel mai dezastruos trimestru începând cu 1998?, anunţă Financiarul. Primele 10 companii româneşti au înregistrat pierderi de 35% faţă de luna iunie.
Al treilea trimestru din 2008 a marcat alte două episoade nefaste în istoria Bursei românesti: cea mai mare scădere din istoria SIF -46% si cea mai lungă serie negativă a BVB - trei trimestre consecutive, informează Financiarul.
Majoritatea indicilor BVB s-au prăbuşit, marţi, cu peste patru procente, după ce Bursa de la New York s-a confruntat cu cel mai mare colaps din ultimii 20 de ani. Petrom şi BRD, cele mai mari companii româneşti listate, au căzut cu 5%-6%, în timp ce unele dintre SIF-uri au pierdut până la 7%.
Planul lui Bush, speranţa investitorilor: Wall Street se redresează
Senatul american se va pronunţa, miercuri, asupra unei versiuni revizuite a planului de salvare a sectorului financiar, respins luni de Camera Reprezentanţilor. Noile speranţe de adoptare rapidă a planului au relansat bursa de pe Wall Street, care a înregistrat, marţi, creşteri importante.
Bursa de la New York a crescut cu 4,68 de procente, fără să recupereze pierderile din ajun. Creşteri pe linie s-au consemnat şi la bursele din Europa, America de Sud şi Asia. Preşedintele George Bush a promis să continue eforturile pentru adoptarea planului de salvare a sistemului bancar, prin alocarea unor fonduri bugetare de 700 milioane de dolari.
Chiar dacă va fi aprobat de Senat, planul de salvare ar putea întâmpina, din nou, rezistenţă în Camera Reprezentanţilor. Toţi membrii acesteia îşi vor pune mandatele în joc în alegerile din noiembrie şi se tem că alegătorii nu vor fi de acord cu votul lor într-o problemă atât de delicată. Cei mai indisciplinaţi au fost chiar deputaţii republicani, ceea ce dovedeşte, potrivit analiştilor, că, la finalul mandatului, Bush nu-şi mai poate controla propriul partid. Comentatorii de dreapta, apropiaţi de partidul republican, nu ezită să califice planul Administraţiei drept "socialist". Ei susţin că statul nu trebuie să risipească banul public pentru salvarea băncilor cu pierderi, care nu trebuie să aibă altă opţiune decât falimentul.
Antena3.ro

×
x close