Respingerea planului a dus la căderea burselor americane, indicele Dow Jones pierzând la scurt tip peste 700 de puncte, cea mai mare pierdere înregistrata vreodată într-o singură zi.
Steny Hoyer, liderul majorităţii din Camera Reprezentanţilor, a atenţionat membri Congresului că preţul lipsei de implicare va fi tredus printr-o "calamitate economică pe Wall Street", care se va răsfrânge asupra tuturor oraşelor din SUA, informează Reuters.
Preşedintele Bush a fost extrem de dezamăgit de rezultatul votului, după cum arată purtătorul său de cuvânt, citat de CNN. Tony Frato a mai declarat că Bush se va întâlni cu consilierii săi şi cu lideri ai congresului pentru a discuta pe marginea acestui vot.
Înainte de votare, Bush a declarat că acest plan este ?de o importanţă covârşitoare pentru toţi americanii?, urmând să atace tocmai ?miezul crizei financiare? şi să ?reinstaureze forţa şi stabilitatea în sistemul financiar american?.
Conform planului de salvare conceput de administraţia lui George Bush, ar fi fost nevoie de cel puţin 700 de miliarde de dolari pentru a relansa economia şi a cumpăra creditele neperformante ale băncilor. După mai multe runde de negocieri, administraţia prezidenţială şi liderii politici din Congres păreau că au ajuns la un acord.
Planul a fost întâmpinat de americani cu proteste. Mulţi locuitori ai Statelor Unite consideră că această lege este o pierdere de bani. Drept răspuns, preşedintele a spus că a adus planului mai multe modificări care îi vor proteja pe plătitorii de taxe.
Antena3.ro