Antena 3 CNN Economic Biz News Business AIG, odată cel mai mare asigurator din lume, în pragul falimentului

AIG, odată cel mai mare asigurator din lume, în pragul falimentului

1 minut de citit Publicat la 23:42 15 Sep 2008 Modificat la 23:42 15 Sep 2008
AIG, odată cel mai mare asigurator din lume, în pragul falimentului
American International Group, una dintre cele mai mari companii de asigurare din lume, ar putea fi următorul gigant financiar care declară faliment pe fondul crizei economice din Statele Unite. AIG riscă să nu poată obţine finanţarea necesară ieşirii din impas, din cauza agenţiilor de rating care consideră că asiguratorul are un grad de viabilitate tot mai scăzut. Pentru a se redresa finaciar, American International Group are nevoie de aproximativ 75 de miliarde de dolari. Luni, compania a pierdut la bursa de la New York peste 60% din valoare, titlurile ajungând la un preţ minim de 4,76 dolari. În România, AIG este una dintre companiile cu cei mai mulţi aderenţi la fondurile de pensii private.

Acţiunile AIG (American International Group), odată cel mai mare asigurator din lume, au căzut cu 54,6%, alimentând temerile privind viitorul financiar al companiei. După ce a înregistrat pierderi în trei trimestre consecutive, în total de 18,5 miliarde de dolari, AIG încearcă să se salveze în ultima clipă şi a cerut un impresionant credit din Rezerva Federală, banca centrală americană.

Acţiunile AIG au căzut în urma pierderilor legate de situaţia proastă de pe piaţa creditului ipotecar. Preţul acţiunilor a scăzut după ce Lehman Brothers, un alt uriaş financiar, şi-a anunţat falimentul, iar Merrill Lynch, cea mai mare bancă de investiţii din lume, a fost preluată de Bank of America.

În România companiile din grupul AIG sunt deocamdată ferite de griji. Potrivit unui comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, acestea nu au probleme financiare şi au înregistrat profit în primul semestru din acest an. "Totodată, cele două companii au încheiate contracte de reasigurare cu mai mulţi reasigurători, procentul de risc reţinut în cadrul grupului din care fac parte fiind foarte redus. În primul semestrul al anului, cele două companii au înregistrat profit", se arată într-un comunicat al CSA remis, luni, agenţiei Mediafax.

Antena3.ro

×
x close