Antena 3 CNN Economic Biz News Business 86,79$ barilul, nouă cotaţie maximă a petrolului

86,79$ barilul, nouă cotaţie maximă a petrolului

1 minut de citit Publicat la 11:40 16 Oct 2007 Modificat la 11:40 16 Oct 2007
86,79$ barilul, nouă cotaţie maximă a petrolului
Preţul petrolului a depăşit marţi nivelul de 86 de dolari pe baril şi a atins un nou maxim, devansând cotaţia de luni, de 85 de dolari barilul, considerată la rândul ei maxim istoric. Avansul preţului la ţiţei este susţinut de tensiunile dintre Turcia şi Irak şi de scăderea rezervelor de petrol în apropierea sezonului de iarnă. Cotaţia petrolului a înregistrat şase şedinţe consecutive de creştere şi a ajuns la 86,79 de dolari pe baril. Ţiţeiul Brent, de referinţă la bursa londoneză, a fost cotat la 83,26 dolari în timpul şedinţei de tranzacţionare, fiind prima dată când a depăşit nivelul de 83 de dolari pe baril.

"Este dificil să găsim factori care ar putea să determine scăderea preţului petrolului. Există tensiunile dintre Irak şi Turcia, deprecierea dolarului, în plus nivelul rezervelor de petrol destinat încălzirii sunt cu mult sub nivelul de anul trecut", a declarat Tetsu Emori, analist la compania japoneză Astmax Futures.

Analiştii estimează că stocurilor de produse distilate, inclusiv cele de combustibil pentru încălzire, au scăzut, săptămâna trecută, cu 300.000 de barili. Posibilitatea unui atac al armatei turce împotriva separatiştilor kurzi din Irak a determinat cumpărarea unor cantităţi mari de petrol, întrucât investitorii se tem de o posibilă întrerupere a furnizării de petrol din zonă. Cabinetul Turciei a cerut, luni, permisiunea parlamentului pentru a lansa atacul.
Preţul petrolului a urcat, în doar o săptămână, cu aproape 8 dolari, respectiv cu 10%. Deşi preţul petrolului s-a majorat de patru ori din 2002, pe fondul creşterii cererii din partea economiilor în curs de dezvoltare, el s-a menţinut sub nivelul de 90 de dolari, ajustat la inflaţie, pe care l-a atins după revoluţia iraniană din 1979.

Antena3.ro

×
x close