Antena 3 CNN Economic Biz News Business 20% din orele de muncă sunt folosite în interes personal

20% din orele de muncă sunt folosite în interes personal

1 minut de citit Publicat la 20:45 29 Aug 2007 Modificat la 20:45 29 Aug 2007
20% din orele de muncă sunt folosite în interes personal
Angajaţii îşi petrec o cincime din programul de lucru cu rezolvarea unor activităţi personale, iar ocupaţia preferată este navigatul pe internet, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Statele Unite. Patricia Wallace, autoarea cărţii ?Internetul la locul de muncă: Modul în care tehnologia transformă programul de lucru? este de părere că angajaţii au găsit întotdeauna modalităţi de a evita excesul de muncă. Internetul este însă ceva cu adevărat irezistibil, având în vedere că majoritatea oamenilor pot avea acces la reţeaua Internet.

Angajaţii care navighează fără scop pe internet îşi petrec mare parte din timp cu corespondenţa electronică, din care aproape o treime nu are legătură cu slujba lor, potrivit profesorului James Philips, de la Universitatea Monash din Australia. Mulţi angajaţi îşi fac cumpărăturile online sau îşi rezolvă problemele financiare. Site-urile de socializare precum Facebook şi MySpace sunt foarte populare şi foarte mulţi dintre cei conectaţi pe astfel de pagini web au notat la secţiunea ?status?, mesajul ?at work - la serviciu?. Unele companii, care cheltuiesc milioane de dolari pentru accesul la internet, au concediat angajaţii care navigau pe internet.


Walter Block, profesor de economie la Universitatea Loyola din New Orleans, Statele Unite, consideră că nu există diferenţe între angajaţii de dinainte şi cei din epoca internetului, şi unii şi alţii vrând să evite munca.

Un sondaj realizat de un site american arată că 60% dintre angajaţii din SUA recunosc faptul că pierd timpul la muncă. 34% dintre respondenţi au declarat că internetul este pe primul loc în topul activităţilor personale efectuate la slujbă. Printre motivele pentru care angajaţii se comportă astfel se numără plictiseala, orele suplimentare şi salariile mici.

Companiile din întreaga lume sunt îngrijorate de efectele negative pe care le poate avea navigarea pe internet asupra imaginii lor. Multe companii folosesc programe pentru a bloca anumite servere sau site-uri de internet.

Unii experţi văd navigarea pe internet ca ceva benefic: ?Poţi să-ţi faci cumpărăturile online, sau să-ţi găseşti supraveghetor pentru câine, sau să-ţi plăteşti facturile fără să fii nevoit să-ţi iei o pauză de două ore în timpul programului de lucru?.

Antena3.ro

×
x close