Antena 3 CNN Economic Biz News Burse SUA: Reforma medicală şi optmismul investitorilor impulsionează piaţa bursieră

SUA: Reforma medicală şi optmismul investitorilor impulsionează piaţa bursieră

1 minut de citit Publicat la 01:41 22 Dec 2009 Modificat la 01:41 22 Dec 2009
SUA: Reforma medicală şi optmismul investitorilor impulsionează piaţa bursieră

Acţiunile au crescut pe piaţa americană, Nasdaq ajungând la un record al ultimilor 15 luni, după ce reforma sistemului sanitar a avansat în Senatul SUA, iar două companii au primit un rating mai bun pe Dow în aşteptarea unui profit mai mare.

Acţiunile din sectorul sanitar şi farmaceutic au urcat după ce legea privind reforma sistemului medical american, care este percepută mai puţin dăunător pentru profiturile din industrie decât se estima, a trecut de un test crucial în Senat.
Acţiunile retailerilor au urcat de asemenea, pe baza optimismului pentru sezonul de cumpărături.


Indicele de sănătate Morgan Stanley Health Payor a urcat 3 procente. Asiguratorul de sănătate Aetna Inc a crescut 4.7 procente la 34.04 dolari, iar Cigna Corp a luat un avans de 3.9 la sută la 37.19 dolari.

Indicele industrial Dow Jones a urcat 85.25 puncte, sau 0.83 procente, la 10414.14. Standard & Poor 500 a câştigat 11.58 puncte, sau 1.05 la sută, la 1114.05. Nasdaq Composite a încheiat cu plus 25.97 puncte, sau 1.17 procente, la 2237.66.


S&P 500 a ajuns astfel la puţin de recordul pe 14 luni, în timp ce Nasdaq a închis la recordul ultimilor 15 luni. În schimb, Dow este mult mai jos de recordul pe 2009 - de 10501.05, atins pe 14 decembrie.



Intel Corp a urcat 2,3 procente la 20.09 dolari pe Nasdaq după o creştere a ratingului acordat de Barclays . Alcoa Inc a oferit cel mai mare impuls pe Dow, după ce a anunţat un joint venture de 10,8 miliarde dolari pentru construirea unui complex de aluminiu în Arabia Saudită.
Alcoa a sărit 7.9 procente, la 15.73 dolari, după creşterea ratingului său, iar indicele pe sectorul materialelor l-a ajutat să urce cu 1.2 la sută.
De asemenea, mai multe acorduri de achiziţii au alimentat optimismul, inclusiv acordul Sanofi-Aventis de a cumpăra compania Chattem Inc pentru circa 1.9 miliarde dolari, ce a dus acţiunile celei din urmă în creştere cu 33.1 procente la 93.14 dolari.
Antena3.ro

×
x close