Analiştii americani spun că şocurile de la bursă vor continua până cînd guvernele europene îşi vor rezolva problema datoriilor. Europenii sunt de vină pentru starea de instabilitate a pieţelor financiare din întreaga lume, mai ales după ce indicii bursieri de peste ocean au înregistrat creşteri semnificative, susţin aceştia.
Francezii, în schimb, aruncă vina pe zvonurile neîntemeiate care subminează credibilitatea băncilor. Pentru a calma tranzacţiile, Franţa a interzis vânzările în lipsă, după ce acţiunile băncilor franceze au fost destabilizate în ultimele zile de zvonuri privind lichiditatea şi expunerea la criza datoriilor de stat.
Preşedintele american este în continuare îngrijorat de faptul că factorii politici împiedică adoptarea unor legi care ar asigura revenirea pieţelor financiare.
În această dimineaţă, pieţele asiatice nu au urmat creşterile bursei din New York şi înregistrează pierderi de până la 1%.