Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,7% până la ora 8:03 GMT (10:03 ora României).
Şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 0,59% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă care a urmat linia marilor burse externe, însă pe o lichiditate redusă.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 1,63%.
La ora 10:30, indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, se plasa cu 1,05% peste nivelul anterior.
De asemenea, Guvernul italian a adoptat duminică un pachet de măsuri de austeritate de 30 miliarde euro, pe care îl va prezenta luni în Parlament, calmând într-o oarecare măsură temerile din pieţe privind situaţia financiară a ţării.
Creşterea pe piaţa de capital europeană vine în contextul întâlnirii de la Paris a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy cu cancelarul german Angela Merkel, unde se vor discuta propunerile franco-germane pentru modificarea legislaţiei UE, în vederea introducerii unui control strâns al bugetelor naţionale în zona euro.