Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Bursa SUA - în scădere din nou, dar piaţa bancară a înregistrat o urcare

Bursa SUA - în scădere din nou, dar piaţa bancară a înregistrat o urcare

1 minut de citit Publicat la 02:31 10 Mar 2009 Modificat la 02:31 10 Mar 2009
Bursa SUA - în scădere din nou, dar piaţa bancară a înregistrat o urcare

Acţiunile au căzut din nou pe piaţa americană, iar Nasdaq a ajuns la un minim al ultimilor şase ani şi jumătate, în timp ce cei mai mari producători de medicamente au mers în jos, ca urmare a propunerii de 41 de miliarde de dolari de preluare a Schering-Plough de către Merck's
Fuziunea dintre cei doi producători vine într-un moment de incertitudine pentru piaţa farmaceutică, după ce nu a reuşit să producă suficiente medicamente să le înlocuiască pe cele vechi, iar preşedintele Barack Obama a anunţat reforme ale sistemului medical ce ar putea pune presiune pe preţ.

Investitorii au mai aflat şi de altă mare achiziţie cu Dow Chemical Co (DOW.N) fiind de acord să continue achiziţia Rohm and Haas Co (ROH.N).
Acţiunile Rohm and Haas au urcat 4,7 procente, la 77,47 dolari, în vreme ce Dow Chemical a pierdut 10 procente.

Dar farmaciştii au fost marii perdanţi ai începutului de săptămână de Dow, cu Merck pierzând 7,7 procente, la 20.99 dolari, Johnson & Johnson a scăzut 2,9 procente la 46,60 dolari iar Pfizer minus 0,8 procente la 12,63 dolari.

Cu toate acestea Schering-Plough au crescut cu 14,2 procente la 20,13 dolari, la aflarea informaţiilor.
Indicele industrial Dow a pierdut 79,89 puncte, sau 1,21 procente, la 6.547,05. Indicele Standard & Poor 500 a pierdut 6,85 puncte sau un procent la 676,53, î vreme ce Nasdaq a căzut aproape două procente.

Dow a scăzut deja 7,3 procente în această lună pentru un total al acestui an de 25,4%. De asemenea, nu s-a mai reuşit o zi cu două creşteri succesive de pe data de 5-6 februarie.
Acţiunile marilor companii tehmologice au tras Nasdaq la minimul din octombrie 2002.

Google (GOOG.O) a pierdut 5,7 procente, la 290,89 dolari, care în acest ritm va fi a cincea săptămână de scădere şi va marca cea mai lungă perioadă de alunecare de peste un an.
Acţiunile financiare au fost lumina acestei zile, deoarece investitorii au pariat pe mai multă claritate de la Washington în privinţa planurilor pentru sistemul bancar.
Acţiunile Bank of America (BAC.N) au urcat 19,4 procente, la 3,75 dolari, iar Wells Fargo & Co a sărit 16%, la 9,97 dolari, ceea ce a dus indicele financiar al S&P în urcare cu 2,5%.

×
x close