Acţiunile au scăzut marţi, cu Dow şi S&P căzând de la maximul ultimilor 14 luni, deoarece o creştere a preţurilor de producţie a alimentat temerile privind inflaţia, iar gigantul economic General Electric a emis o perspectivă pentru 2010 de stagnare.
Căderea a oprit perioada pozitivă de patru zile a Dow şi S&P 500.
Astfel, o creştere mai mare decât estimările a Indicelui Preţului de Producţie în SUA a ridicat preocupările că Fed ar putea avea dificultăţi în a menţine dobânzile la actualul nivel aproape de zero.
De asemenea, General Electric Co, considerat un indicator al sănătăţii economiei americane, a împins acţiunile în jos după ce a oferit o perspectivă prudentă pentru 2010.
GE aprecia că profiturile sale industriale şi de capital cel mai probabil vor stagna anul viitor, iar veniturile este de aşteptat să scadă 5-10 procente. GE a pierdut 1.3 procente la 15.75 dolari.
Indicele industrial Dow Jones a căzut 49.05 puncte, sau 0.47 procente, la 10452.00. Standard & Poor 500 a pierdut 6.18 puncte, sau 0.55 procente, la 1107.93. Nasdaq Composite a pierdut 11.05 puncte, sau 0.50 procente, la 2201.05.
S&P 500 se află acum la peste 60 procente peste nivelul minim al ultimilor 12 ani înregistrat în martie. Cu toate acestea, piaţa bursieră şi-a încetinit creşterea în ultimele săptămâni, investitorii dorind să încaseze profitul pe acest an şi încearcă să ghicească direcţiile pentru 2010.
După închidere, Adobe Systems Inc a urcat 0.1 procente, după ce producătorul de software a postat profituri trimestriale şi vânzări în scădere, deşi mai mari decât estimările Wall Street. Pe Nasdaq, acţiunile urcaseră la 36.36 dolari, în creştere cu 1.6 la sută.
Best Buy Co s-a prăbuşit 8.5 procente la 41.53 dolari pe New York Stock Exchange- cel mai mare retailer de electronice din SUA a raportat profit trimestrial mai mare decât aşteptările,dar a emis previziuni sumbre pentru sărbători.
Acţiunile listate la New York ale Credit Suisse au pierdut 3.4 procente la 48.23 dolari, după ce banca elveţiană a anunţat că probabil va plăti Washingtonului 536 milioane dolari pentru închiderea unui proces cu SUA referitoare la sancţiuni economice impuse de America.
Boeing Co a pierdut 0.7 procente la 55.67 dolari după ce multa aşteptatul model Dreamliner a decolat după doi ani de întârzieri, deşi zborul a fost de scurtă durată din cauza vremii.
Petrolul a câştigat 1.7 procente , sau 1.18 dolari, pentru a închide la 70.69 dolari barilul.
Antena3.ro