Acţiunile au crescut pentru a doua zi consecutiv miercuri după ce directorul JP Morgan Chase a declarat că banca sa a avut profit în primele două luni ale anului. Cu o zi înainte, bursa s-a bucurat să audă aceleaşi veşti de la Citigroup.
Cu toate acestea indicele Dow a avut de suferit din cauza unei căderi cu 7 procente a preţului la petrol ce a împins în jos preţurile companiilor energetice.
Acţiunile JPMorgan au crescut cu 4,6 procente, la 20,40 dolari, în timp ce indicele bancar a urcat cu 3,1%.
Indicele industrial Dow Jones a câştigat 3,91 puncte, sau 0,06 procente, la 6.930,40. Standard & Poor 500 a luat 1,76 puncte, 0,24 procente, la 721,36. Iar indicele Nasdaq a urcat 13,36 puncte, sau 0,98 procente, la 1.371,64.
Urcarea mare de marţi şi cea mai modestă de miercuri a marcat primul avans în două zile consecutiv al Dow din 5-6 februarie.
O recomandare pentru investitori de a cumpăra acţiuni Hewlett-Packard a urcat cotaţia, iar Nasdaq a mers pe un plus de aproape un procent.
Acţiunile HP au crescut 5,8 procente la 28,61 dolari fiind cel mai mare avans.
Pe Nasdaq, Apple a sărit 4,6 procente, la 92,68 dolari, iar Dell a urcat 2,5 procente, la 8,98 dolari.
Apple a introdus miercuri o nouă versiune, mai mică a music playerului iPod Shuffle.
Cu toate acestea, o cădere de 7,4 procente a preţului future la ţiţei a dus pe minus acţiunile energetice. Astfel, contractele pentru aprilie au închis la 42,33 dolari per baril, pe minus 3,38 dolari.
Exxon Mobil a avut una dintre cele mai mari căderi pe Dow, cu 2,4 procente, la 65,77 dolari. Indicele S&P pentru acţinuni energetice a scăzut 1.2 procente.
Antena3.ro