Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Bursa creşte: Fed apreciază că recesiunea se domoleşte

Bursa creşte: Fed apreciază că recesiunea se domoleşte

1 minut de citit Publicat la 02:46 30 Apr 2009 Modificat la 02:46 30 Apr 2009
Bursa creşte: Fed apreciază că recesiunea se domoleşte
Acţiunile au crescut miercur pe piaţa americană după comentarii optimiste ale băncii centrale americane, Rezera Federală.
PIB a căzut cu 6,1% în primul trimestru, dar datele arată că creşte consumul. Drept urmare acţiunile marilor producători au crescut. Boeing Co a câştigat 4,4 procente, la 40,55 dolari, iar United Technologies a crescut cu doi la sută, la 48,91 dolari.
Indicele industrial Dow Jones a câştigat 168,78 puncte, sau 2,11 procente, la 8185,73. Standard & Poor 500 a luat un avans de 18,48 puncte, sau 2,16 procente, la 873,64. Nasdaq a câştigat 38,13 puncte, sau 2,28 procente, la 1.711,94.
În timpul tranzacţionării, Wal-Mart a fost printre cele mai bune companii. Cotaţia a crescut cu 4,1 procente la 50,45 dolari.
Înainte de anunţul Fed, S&P 500 a ajuns în jurul nivelului 875 , un punct tehnic cheie pe care S&P nu l-a putut atinge în ultimele zile. Aceasta a marcat cel mai mare nivel din ultimele 3 luni şi jumătate.
Avansul a marcat şi primele 100 de zile de preşedinţie ale lui Barack Obama. S&P 500 a urcat 2,8 procente de la învestirea sa.
Acţiunile tehnologice au ajutat Nasdaq, cu Qualcomm luând un avans de două procente 43,08 dolari, iar Apple Inc a urcat un procent la 125,145 dolari.
Acţiunile energetice au oferit de asemenea sprijin după ce preţul ţiţeiului s-a întors la peste 50 de dolari barilul. Exxon -plus două procente la 68,44 dolari , iar Chevron plus 2,4 procente la 67,56 dolari.
Indicele bancar KBW a urcatcinci procente, condus de JPMorgan Chase & Co, cu un avans de 5,2%, la 34,48 dolari.

Antena3.ro

×
Etichete: cotatii bursiere
x close