Producatorul de ingrasaminte chimice Azomures Targu-Mures (AZO) a devenit azi cea mai cautata companie de la Bursa, valoarea ei crescand cu 40% intr-o singura zi, in conditiile in care investitorii au incercat cu infrigurare sa “prinda” putinele actiuni disponibile in piata la vanzare. Azomures a devenit dintr-o data cea mai “fierbinte” actiune de pe piata, desi in trecut fusese ocolita de cei mai multi dintre investitori, fiind considerata mult prea riscanta, iar caracterizarile brokerilor si analistilor contineau aproape de fiecare data formularea “o actiune mai mult pentru speculatori”.
Explozia de azi a Azomures a fost determinata de anuntul potrivit careia traderul de cereale elvetian Ameropa negociaza cu principalii actionari ai companiei preluarea acestora. Perspectiva schimbarii actionariatului, urmata apoi de o oferta publica pentru restul actiunilor de la Azomures, a deschis ochii pietei la “valoarea” Azomures, care azi a depasit-o si pe cea a combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), o companie cu afaceri mai mari, dar cu pierderi, insa si pe cea a SIF Oltenia (SIF5), cea mai mare din grupul SIF-urilor si o societate care in mod constant a fost intre “vedetele” Bursei de la Bucuresti. Azomures a ajuns sa valoreze pe Bursa 143,3 milioane de euro, in timp ce SIF Oltenia valoreaza cu circa 20 milioane de euro mai putin.
“La Azomures a fost practic un mix de factori care a schimbat modul cum compania este perceputa. La nivel de management s-a vazut in ultimul an si jumatate o imbunatatire semnificativa a performantelor companiei. La aceasta s-a adaugat norocul pe care l-a avut ca 2011 a fost un an agricol de exceptie”, a comentat Adi Lupsan, directorul general adjunct al societatii de brokeraj Intercapital Invest.
Analistii de pe piata de capital spun ca pana acum investitorii nu recunoasteau valoarea Azomures in principal din cauza impactului pe care de-a lungul timpului pretul gazului l-a avut asupra rezultatelor financiare ale companiei si a temerilor ca datele, chiar si daca acum sunt bune, nu sunt sustenabile.
“Avea toate atuurile sa creasca si mai mult, dar piata nu i-a recunoscut valoarea, poate si din cauza povestii cu gazele. Avand in vedere scenariul de convergenta al pretului gazului domestic care trebuie sa se alinieze la cel rusesc, pana in 2013, investitorii nu au avut incredere ca rezultatele companiei sunt sustenabile”, a precizat Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza al BCR.
Rezultatele Azomures au fluctuat puternic in ultimii ani, compania trecand de exemplu de la o pierdere de 1 milion de lei in 2006 la profituri de peste 50 milioane de lei in 2007 si 2008, pentru ca in 2009 sa scada din nou puternic pana la un profit net de 9,5 milioane de lei. Anul trecut, compania reusise sa obtina un castig record de 154 milioane de lei, care a fost depasit de profitul din primele sase luni ale anului curent, cand Azomures a reusit sa castige peste 163 milioane de lei.
Azomures beneficiase pana la finele lunii octombrie a anului trecut de o facilitate oferita de stat prin care putea sa se alimenteze exclusiv cu gaze mai ieftine din productia interna. Compania a reusit totusi sa compenseze eliminarea acestei facilitati ca urmare a cresterii cererii pentru ingrasaminte, care a condus totodata si la cresterea pretului pe piata internationala.
Analistii spun ca intentia Ameropa de a prelua, indirect, Azomures este o indicatie a increderii pe care traderul de cereale o are in faptul ca societatea va reusi sa-si mentina rezultatele bune in viitor, in pofida unei eventuale alinieri a pretului la gaze domestic la cotatiile internationale.
“Este singura companie cu expunere indirecta pe agricultura de la Bursa din Bucuresti pe care ar putea-o selecta un investitor strain. Este cea mai lichida companie din acest grup, cea mai serioasa, a fost o actiune pe lista lunga tot timpul. Tranzactia anuntata nu face decat sa confirme faptul ca rezultatele financiare ale companiei sunt sustenabile chiar in conditiile convergentei pretului gazului romanesc la gazul rusesc. Un trader de cereale asa cum este Ameropa stie foarte bine care este dinamica pe aceasta piata, care este tendinta pretului la ingrasaminte”, considera Mihai Caruntu.
In raportul semestrial transmis la Bursa, oficialii Azomures au explicat la randul lor rezultatele bune prin tendintele existene pe piata ingrasamintelor chimice, dar au adaugat ca un alt factor cu impact puternic asupra cresterii veniturilor a fost vanzarea unor certificate ERU, obtinute printr-un proiect de tip Joint Implementation, in valoare de 27,7 milioane de euro. Unitatile de reducere de emisii (ERU) reprezinta un instrument care se tranzactioneaza pe piata internationala de credite de carbon, acestea fiind emise ca urmare a unor proiecte de investitii in baza Protocolului de la Kyoto.
Azomures a fost acuzata in mod constant ca nu-si respecta obligatiile de mediu, fiind chiar amenintata de ministrul Mediului, Laszlo Borbely,
ca isi va pierde autorizatia de mediu daca nu face investitiile necesare.
Dincolo de volatilitatea rezultatelor, brokerii spun ca un alt motiv pentru care investitorii au ocolit actiunile Azomures in trecut a fost “zvonistica” din jurul acestor titluri.
“Actiunile Azomures au fost in trecut mult mai volatile decat piata, pentru ca deseori erau insotite de o anumita <zvonistica>. Un investitor care intra pe o astfel de actiune si in final vede ca zvonurile nu se confirma, va ocoli apoi actiunea respective”, a mentionat Lupsan.
El remarca totusi imbunatatirea guvernantei corporative in cazul Azomures in ultimul an. Unul dintre investitorii care au cumparat puternic actiuni Azomures in acest an a fost Fondul Proprietatea (FP), care a ajuns sa detina 10,7% din actiunile companiei.
Analistii de la BCR spun totodata ca actiunile Azomures sunt evaluate la multipli foarte atractivi, compania tranzactionandu-se la un multiplu PER (pret/profit pe actiune) de 2 cu profiturile pe ultimele patru trimestru si la circa 30% din valoarea cifrei de afaceri.
“Dupa cresterile de azi, actiunile ar putea inregistra unele corectii, dar raman in continuare foarte ieftine”, a adaugat si brokerul de la Intercapital.
Azomures este controlata de firmele Eurofert si Azomures Holdings, care detin 75,88% din actiuni si in spatele carora s-ar afla investitori turci. Potrivit raportului transmis azi la Bursa, Ameropa negociaza preluarea celor doua firme, discutiile fiind intr-un stadiu relativ avansat.
Conducerea Azomures, care recent a suferit o modificare, directorul general fiind inlocuit, a precizat ca negocierile “s-ar putea finaliza sau nu” prin preluarea de catre Ameropa a controlului celor doua companii. O astfel de preluare este conditionata de autorizarea corespunzatoare a “ concentrarii economice”, aceasta fiind o conditie suspensiva pentru finalizarea tranzactiei.
Ameropa a mai cumparat in ultimii ani in Romania si cel mai mare operator de cereale din Portul Constanta, Comcereal, care a devenit baza pentru operatiunile elvetienilor in Romania, fiindu-i schimbata si denumirea in Ameropa Grains. Prin preluarea Azomures, elvetienii ar dobandi controlul si asupra operatorului portuar Chimpex Constanta (CHEM), specializat in tranzitul de cereal si produse chimice.
Nici oficialii Ameropa Elvetia si nici cei ai Azomures nu au raspuns, pana la publicarea acestui articol, la intrebarile adresate pe tema anuntului de azi.