Antena 3 CNN Economic Biz News Burse A treia cea mai neagră lună septembrie din istoria Bursei Bucureşti. S-au evaporat 14 miliarde lei din evaluarea companiilor listate

A treia cea mai neagră lună septembrie din istoria Bursei Bucureşti. S-au evaporat 14 miliarde lei din evaluarea companiilor listate

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:48 06 Oct 2022 Modificat la 12:50 06 Oct 2022
bursa bucuresti
A treia cea mai neagră lună din istoria Bursei Bucureşti. S-au evaporat 14 miliarde lei din evaluarea companiilor listate Sursa foto: pixabay.com

Doar de două ori în istoria de 25 de ani a indicelui care măsoară evoluţia Bursei de la Bucureşti a fost septembrie o lună mai slabă ca cea din 2022: în 1998 în plină criză a rublei ruseşti când indicele a scăzut cu 18% şi în 2008 când colapsul Lehman Brothers a şters 21%. 

Astfel cu o scădere de 12% luna trecută, prin care s-au evaporat 14 miliarde lei din evaluarea companiilor listate, septembrie intră în istoria pieţei de capital şi va fi cu siguranţă memorată mai ales de cei care au descoperit Bursa de pe canapea, adică investitorii veniţi de după pandemia de Covid-19.

Pe baza datelor preluate de la Bursa de Valori Bucureşti, ZF a observat că cele mai abrupte trei scăderi în septembrie au fost cele ale acţiunilor Electrica (-23%), TeraPlast (-17%), Banca Transilvania (-15%), iar la polul opus Transgaz şi BVB au fost pe plus cu 0,4% respective 8,4%. 

Electrica – distribuitor şi furnizor de energie electrică la care statul român este acţionar semnificativ, iar fondurile de pensii Pilon II au o deţinere importantă, a scăzut cu circa 600 milioane lei în septembrie la aproximativ 2,13 miliarde lei, respectiv 12%.

Cea mai mare instituţie de credit din România completează podiumul celor mai abrupte trei scăderi din BET în septembrie. Astfel acţiunile Băncii Transilvania au scăzut cu aproape 15%, adică circa 2,3 miliarde de lei au dispărut din evaluarea băncii, la 11,8 miliarde lei.

BET numără 20 de companii, aşa numitele blue-chipuri, şi cele care sunt printre cele mai tranzacţionate acţiuni de la Bursa de la Bucureşti. Din cele 20, doar două s-au apreciat în luna septembrie: Transgaz şi BVB.
 

×
x close