Beijingul a lansat un plan de salvare fără precedent când piețele bursiere s-au prăbușit cu 30 % de la jumătatea lunii iunie, măsurile incluzând finanțarea unei întreprinderi publice destinate să cumpere acțiuni în numele guvernului.
Autoritățile acuză un jurnalist de la revista Caijing că ar fi colaborat cu alte persoane cu scopul de a fabrica și răspândi informații false despre comercializarea valorilor mobiliare și a piețelor în termen, a anunțat agenția de presă China Nouă marți seara.
Într-un comunicat, revista și-a apărat jurnalistul, Wang Xiaolu, confirmând însă că el a fost convocat la poliție.
Wang, într-un articol publicat în iulie, afirma că autoritatea reglementării valorilor mobiliare studia posibilitatea unei scoateri de fonduri publice de pe piață.
Comisia chineză de reglementare a piețelor financiare (CSRC) a dezmințit informația rapid, calificând articolul drept 'iresponsabil'.
CSRC declarase mai devreme în această lună că China Securities Finance Corp. (CSF, organism de stat care intervine pe piețele bursiere în contul guvernului) ar continua să joace un rol 'pentru mai mulți ani', dar ar intra pe piața doar în caz de volatilitate.
Aceste remarci au fost interpretate de mulți ca un semnal că guvernul va interveni în viitor mai puțin pe piețele bursiere.
Pe de altă parte, opt persoane aparținând companiei financiare controlate de stat Citic Securities sunt suspectate de operațiuni ilegale, între acestea fiind și directorul său general, Xu Gang.
Un angajat al CSRC, care lucra la ofertele publice, precum și un ex-angajat responsabil de reglementarea piețelor, sunt suspectați de utilizare a unor informații clasificate și de falsificare de documente oficiale.