Astfel, liderul american aprecia că deficitul bugetar va ajunge la un nou record în 2010, înainte de a scădea, în timp ce face presiune pentru responsabilitate fiscală şi atacă rata şomajului ce a ajuns la două cifre.
?Pe termen lung, nu putem avea o creştere economică durabilă şi susţinută fără a ne aranja casa fiscală,? arăta Obama într-un comunicat.
Bugetul său pentru anul fiscal până la 30 septembrie 2011, proiect ce poate fi subiect de schimbare în Congresul american, prevede un deficit de 1.56 trilioane de dolari în 2010, sau 10.6 procente din PIB.
Creşterea se datorează în mare parte pachetului de stimulare de 787 miliarde de dolari lansat de Obama anul trecut pentru a se lupta cu recesiunea.
Deşi menţine politicile şi în acest an menite a proteja fragila redresare economică, cu 100 miliarde dolari pentru măsuri de creare a slujbelor, Obama intenţionează să economisească bani în 2011 prin reducerea a 120 proiecte, inclusiv programul spaţial de revenire pe Lună, dar va investi mai mult în educaţie şi cercetare.
Sondajele de opinie arată că alegătorii sunt îngrijoraţi de condiţia slabă a finanţelor americane, şi Obama intenţionează să creeze o comisie fiscală bipartizană pentru a calcula opţiunile pe taxe şi cheltuieli.
În 2010 deficitul creşte comparativ cu cei 1,41 triloane de dolari în 2009 ce au reprezentat 9.9 la sută din PIB. Cu toate acestea, administraţia se aşteaptă la 1,27 trilioane de dolari în 2011 -- 8.3 procente din PIB.
Bugetul mai prevede că şomajul va rămâne ridicat, cu 8.2 procente în 2012 de la 10 la sută în acest an.
Antena3.ro