"Toată lumea va primi al 13-lea salariu. Acesta se va da etapizat", a spus ministrul.
Totuşi, bugetarii sunt nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor.
Sindicaliştii au participat, vineri, azi, la întâlnirea de la Ministerul Finanţelor. Aceştia nu sunt de acord în ceea ce priveşte rezultatul dezbaterilor pe tema alegii privind tăierea unor sporuri şi plata orelor suplimentare. Sindicaliştii iau în calcul şi acţionarea în instanţă a Guvernului.
Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, spunea la ieşirea de la discuţii, că Ministerul Muncii ar fi trebuit să stea de vorbă cu partenerii sociali în legătură cu această ordonanţă. Acest lucru nu s-a mai petercut, iar guvernul încearcă ?să perie Ordonanţa negociată cu ministrul de Finanţe şi cu premierul Emil Boc".
Marica spunea că discuţiişe de la Ministerul Finanţelor au rămas doar principii, iar sindicaliştii se opun categoric despre tăierea sporurilor şi a orelor suplimentare.
"Le-am cerut să vadă ce înseamnă ca 1,3 milioane de funcţionari publici să dea în judecată Guvernul. Le-am cerut să facă un calcul şi să vadă ce-i mai avantajos, să facă aceste plăţi sau să plătească cheltuieli de judeactă şi drepturile care se cuvin, ulterior", a declarat Marica, citat de EVZ.
Potrivit acestuia, plata salariilor compensatorii nu se va negocia, deci unii angajaţi vor fi daţi afară.
Antena3.ro