Evenimentul, aflat la cea de-a cincea ediţie, este organizat de Institutul pentru Studii Estice din Polonia, sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a deschis forumul printr-un discurs, în care a vorbit despre importanţa unei bune cooperări între Rusia şi Uniunea Europeană.
Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:
- Suntem onoraţi să găzduim acest forum internaţional
- Unicitatea UE constă şi în inteligenţa şi generozitatea cu care le-a fost întinsă o mână foştilor adversari
- Prin aderarea la UE şi NATO, România a revenit în Occident, acolo de unde a plecat fără voinţa ei
- Cooperarea dintre UE şi Rusia funcţionează, existând satisfacţii de ambele părţi
- UE trebuie să accepte Rusia aşa cum este ea, cerând în schimb predictibilitate şi o minimă eficienţă economică
- Criza globală din ce în ce mai mult împinge la cooperare între UE şi Rusia şi probează tot mai mult că UE şi Rusia sunt interdependente
- Rusia este cel mai mare şi cel mai important vecin al UE, dar şi cel mai solicitant, lista divergenţelor fiind destul de lungă
- Atacul asupra Georgiei şi criza gazului au zdruncinat încrederea privind intenţia Rusiei
- În acest parteneriat, avem nevoie de mai multă transparenţă şi predictibilitate
- Marea Neagră trebuie să fie un destin care ne uneşte şi nu unul care să ne separe
- Uniunea Europeană încurajează cooperarea transfrontalieră
La eveniment sunt prezenţi peste 250 de lideri politici, oameni de afaceri, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile din 32 de state europene, nord-americane şi asiatice.
Forumul îşi propune să analizeze cooperarea politică şi economică dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Un alt subiect va fi securitatea europeană.
Antena3.ro