Sistemul de bruiaj a fost deschis pentru a împiedica o eventuală încercare a unei persoane de a asculta discuţiile din afara sălii sau clădirii.
Reprezentanţii Finanţelor au discutat, joi seară, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) principalele politici fiscale şi indicatorii principali ai bugetului de stat pentru 2014.
Surse oficiale au declarat că, în premieră pentru întâlnirile cu delegaţia FMI, din partea autorităţilor române s-a solicitat ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) să bruieze pentru a împiedica interceptările, iar telefoanele mobile ale funcţionarilor ministeriali prezenţi la întâlnire au fost reţinute înainte de intrarea în sală.