Antena 3 CNN Economic Biz News Borbely: În limita chingilor FMI-ului, am putea să reaşezăm unele taxe

Borbely: În limita chingilor FMI-ului, am putea să reaşezăm unele taxe

2 minute de citit Publicat la 04:46 18 Iun 2010 Modificat la 04:46 18 Iun 2010
Borbely: În limita chingilor FMI-ului, am putea să reaşezăm unele taxe

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, "în limita chingilor FMI-ului", Guvernul ar putea proceda la "reaşezarea" unor taxe, pentru a veni în sprijinul investitorilor.

Borbely, care este şi vicepreşedintele executiv al UDMR, a spus că, în coaliţie, membrii Uniunii au "salvat" pensia minimă şi au propus şi măsuri de relansare economică.

"Iniţial erau alte variante, mult mai durerorase. Noi am fost cei care am propus un prim set de măsuri, am avut o primă discuţie în coaliţie, a acceptat şi premierul, chiar şi miercuri am discutat la şedinţa de Guvern. Luni, o să avem o discuţie în coaliţie, săptămâna viitoare o discuţie cu guvernatorul BNR, cu oameni implicaţi în economie. Eu zic că tot ce e bun şi o propunere bună, indiferent că vine de la partide de opoziţie, de la privaţi, asociaţia oamenilor de afaceri sau BNR, trebuie acceptat, evident, în limitele acordului cu FMI", a spus Borbely, citat de Mediafax.

El a adăugat că, atât timp cât acordul cu FMI este în derulare, degeaba s-ar dori implementarea unor măsuri care exced acordul.

Ministrul Borbely a precizat că este nevoie de reducerea, în continuare, a cheltuielilor administrative, arătând că, în timp ce la administraţia publică centrală s-au redus cheltuielile în acest an, la administraţiile publice locale au crescut.

Totodată, este nevoie de descentralizare, de restructurarea agenţiilor guvernamentale, unde "s-a făcut un prim pas, în toamnă, dar nu e de ajuns", a spus Borbely.

"Am spus-o şi o repet: dacă nu văd că se implementează aceste măsuri, dacă nu văd că se continuă cu descentralizarea, cu restructurarea, cu unele măsuri economice, îmi dau şi mie, şi Guvernului termenul de 31 decembrie", a spus Borbely.

El a arătat că UDMR a propus deja măsuri de stimulare a economiei, precum un fel de card bancar care să ajute IMM-urile să acceseze credite avantajoase, într-un anumit plafon. Tot pentru sprijinirea mediului de afaceri, unele taxe ar putea fi "reaşezate", a opinat Borbely.

"Propunem unele măsuri către IMM-uri, un fel de card, care să-i ajute, în afară de fondul acesta de garantare care nu funcţionează cum ar trebui. Un card care să le permită să ia un credit avantajos până la o anumită sumă, va trebui să vedem, în limita chingilor FMI-ului, cu taxele, unde am putea, după părerea mea, să reaşezăm unele taxe, care să vină iarăşi în sprijinul investitorilor. Pentru că dacă (investitorii) se uită că în Bulgaria, Ungaria sunt condiţii mai avantajoase, se duc acolo", a conchis Borbely.

Antena3.ro

×
x close