O misiune a FMI, CE şi BM condusă de Franks se află la Bucureşti, începând de miercuri şi până pe 6 februarie, pentru a patra evaluare a acordului cu România.
Surse oficiale au declarat, miercuri, că premierul Emil Boc se va întâlni joi cu reprezentanţii celor trei instituţii.
Şeful Guvernului a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.
România a prelungit acordul cu FMI din 2009-2011 printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro.
Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială, bani care nu au mai fost viraţi în acordul anterior. BM a aprobat în decembrie acordarea tranşei de 400 de milioane de euro.