Antena 3 CNN Economic Biz News BNR reduce dobanda-cheie. Statul urmeaza sa se imprumute mai ieftin

BNR reduce dobanda-cheie. Statul urmeaza sa se imprumute mai ieftin

Ionuţ Bălan
2 minute de citit Publicat la 12:17 05 Aug 2014 Modificat la 12:17 05 Aug 2014
1305271637_bnr-curs-indicatori-sistem-bancar-profit-pierdere.jpg
Consiliul de Administratie (CA) al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis, ieri, reducerea ratei dobanzii de politica monetara cu jumatate de procent, la 3,5%, de la 3,25%.

Iar guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca prognoza de inflatie, care s-a micsorat de la 3,3% la 2,2%, ofera spatiu pentru o noua reducere a dobanzii-cheie.

„Daca va uitati la noua proiectie de inflatie s-ar putea sa mai fie (loc de reducere). Dar noi am avut si avem retineri, probabil ca va amintiti ca noi am spus la inceputul anului ca 3,5% este un nivel pe care ne simteam confortabili. A intervenit aceasta evolutie mult mai avantajoasa, semnificativ mai avantajoasa a inflatiei pe plan intern, categoric si datorita unor influente externe, in Europa miscarea preturilor este deja definita ca o inflatie scazuta si de durata”, a spus Isarescu la briefingul ce a urmat decizia CA al BNR.

El a adaugat: „Avem un mediu international cu particularitati. Este categoric ceva deosebit fata de ce am gandit la inceputul anului. Stiti ca dupa criza din Turcia au fost iesiri de capitaluri, uitati ca suntem la jumatatea anului, realitatea crizei ucrainene este pana acum alta, nu suntem siguri pe ea, mai degraba incertitudine decat certitudine, a la longue, ca sa spun asa, dar pe termen scurt, am asistat la intrari destul de importante de capitaluri si presiuni de apreciere a cursului”.

Dupa astfel de scaderi ale dobanzii-cheie analistii obisnuiesc sa dea ca sigura o relansare a creditarii.

Totusi anterior acestei decizii nivelul dobanzii se micsorase de la 4% la 3,5% fara niciun efect asupra creditului adresat sectorului privat. Si asta pentru ca mediul economic nu le permite companiilor sa obtina castiguri care sa fie mai mari decat nivelul taxarii si al dobanzilor la imprumuturile contractate.



Potrivit ultimelor date difuzate de banca centrala, creditul neguvernamental a scazut in intervalul iunie 2013 – iunie 2014 cu 3,9%, in timp ce creditul guvernamental a avansat cu 7,8%, majorandu-se numai in iunie cu 2,2%.




O astfel de evolutie arata ca singurul beneficiar de pe urma scaderii dobanzii de politica monetara este statul, care se imprumuta mai ieftin.

Iar faptul ca se pun bani pe piata pentru a finanta - in cantitate mai mare si la pret mai mic - datoria publica a fost „tradat” in iunie de cresterea simultana a numerarului si a creditului guvernamental.





×
Etichete: BNR imprumuturi
x close