Antena 3 CNN Economic Biz News Berceanu: La CFR vor avea loc schimbări care vor crea probleme sociale

Berceanu: La CFR vor avea loc schimbări care vor crea probleme sociale

1 minut de citit Publicat la 01:50 15 Apr 2009 Modificat la 01:50 15 Apr 2009
Berceanu: La CFR vor avea loc schimbări care vor crea probleme sociale

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a declaratcă, în 2-3 săptămâni, în cadrul companiilor CFR vor avea loc schimbări legate de personal, care vor crea probleme sociale.

Ministrul consideră că la CFR sunt probleme de personal excedentar şi de fond de salarii în comparaţie cu banii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurilor. Berceanu a subliniat că nu poate nimeni să accepte ca 93% din încasările de la cele trei companii CFR să fie fondul de salarii.
"Pe feroviar avem aceleaşi probleme ca şi pe rutier, ba chiar mai complicate. Nu am înaintat deloc în reorganizarea pe segmentul feroviar pentru că suntem încă în discuţii cu sindicatele, după aceea vom putea aplica programul de restructurare", a declarat Radu Berceanu.

"La CFR-uri sunt probleme cu personalul, care este excedentar, şi la fondul de salarii, prea mare în comparaţie cu banii ministerului. Urmează, în următoarele două-trei săptămâni, să se întâmple acolo nişte lucruri care o să creeze probleme sociale", a spus Berceanu.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat sindicatele că va reduce numărul personalului în sistemul feroviar cu 12.139 la toate cele trei companii CFR, astfel la CFR Marfă cu 5.949, la Călători cu 2.545 şi la Infrastructură cu 3.536, dar şi de la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară.

Antena3.ro

×
x close