Antena 3 CNN Economic Biz News Bechtel sistează lucrările la autostrada Transilvania. 2000 de oameni, disponibilizaţi

Bechtel sistează lucrările la autostrada Transilvania. 2000 de oameni, disponibilizaţi

<1 minut de citit Publicat la 19:47 10 Dec 2008 Modificat la 19:47 10 Dec 2008
Bechtel sistează lucrările la autostrada Transilvania. 2000 de oameni, disponibilizaţi
Bechtel va pune frână lucrărilor la autostrada Transilvania din cauza unei datorii de 27 de milioane de euro. Americanii fac concedieri masive. Peste două mii de angajaţi vor fi disponibilizaţi. Datoria reprezintă, potrivit Bechtel, costul lucrărilor începând din luna iulie.
Oficialii companiei de autostrăzi spun că oricum iarna lucrările se opreau. Mai mult, potrivit lui Ştefan Szobotka, directorul de comunicare al companiei de autostrăzi, banii vor fi achitaţi până la sfârşitul anului 2008.
Ce nu ştie însă compania de autostrăzi, ştie ministerul finanţelor. Deşi banii au fost prevăzuţi în buget acum la final de an prin buzunarul statului bate vântul iar plata către Bechtel este, deocamdată, în aer.
Bechtel vrea însă să concedieze peste trei sferturi dintre muncitori. Deşi, potrivit contractelor ar fi trebuit să le plătească 75% din salariu.
Cei de la Compania de autostrăzi se pare vor să scape de Bechtel. Ei speră ca autostrada Transilvania să devină o parte din coridorul european 11. În acest caz spun ei, există posibilitatea renunţării la contractul cu americanii.
Observator

×
x close