Femeile, în schimb, sunt majoritare în sectoare care sunt în dezvoltare, precum asigurările de sănătate, afirmă experţii citaţi de Reuters.
"Bărbaţii sunt cei mai loviţi. A fost un fenomen copleşitor pentru bărbaţi în special", a declarat Andrew Sum, directorul Centrului pentru Studierea Pieţei Muncii de la Universitatea Northeastern din Boston.
Trei pătrimi dintre cele 2,74 milioane de persoane care şi-au pierdut locurile de muncă în Statele Unite între noiembrie 2007 şi noiembrie 2008 au fost bărbaţi, explică Sum.
Cele mai mari probleme sunt în construcţii, unde bărbaţii reprezintă 87 la sută din forţa de muncă, a spus Sum. Diferenţa, în această privinţă, între femei şi bărbaţi este cea mai mare din 1983 şi până acum, a declarat economista Heather Boushey.
Femeile sunt puternic reprezentate în sectoare care sunt într-o continuă creştere, cum ar fi sănătatea sau educaţia. Aici trei sferturi dintre angajaţi sunt femei. experţii se aşteaptă însă ca şi aceste sectoare să fie lovite de criza financiară.
Antena3.ro