Antena 3 CNN Economic Biz News Bank of Cyprus a închis sucursala din România. Decizia, valabilă o săptămână

Bank of Cyprus a închis sucursala din România. Decizia, valabilă o săptămână

1 minut de citit Publicat la 14:07 01 Apr 2013 Modificat la 14:07 01 Apr 2013
Bank of Cyprus a închis sucursala din România. Decizia, valabilă o săptămână
Foto: greece.greekreporter.com
Bank of Cyprus suspendă operaţiunile din România timp de o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru. Măsura a fost luată pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti. Clienţii pot retrage bani de la bancomate, se arată într-un counicat al băncii.

"În conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedură de rezoluţie (restructurare sau reorganizare). BoC funcţionează în România prin intermediul unei sucursale şi agenţiilor acesteia. Banca Centrală a Republicii Cipru, în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi rezoluţie, a decis suspendarea operaţiunilor din România ale BoC pentru o perioadă de o săptămână, începând de astăzi, 1 aprilie 2013, în conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru, în vederea identificării unei soluţii de vânzare a acesteia. BNR a fost notificată în acest sens", se arată în comunicatul Bank of Cyprus România, citat de Mediafax.

Până la redeschiderea sucursalei şi agenţiilor acesteia din România, clienţii pot folosi reţelele de ATM, iar pentru necesităţi deosebite "sunt invitaţi" să contacteze call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus.

Client al Bank of Cyprus: "Nu ne-a anunţat nimeni nimic"

Unul dintre clienţii băncii a declarat în direct la Antena 3 că sediul băncii a fost deja închis şi că nu poate efectua nici o operaţiune bancară.

"Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Nu am acces la cont. Nu pot să fac nimic, eu sunt blocat", a declarat Răzvan Atanasiu, client al Bank of Cyprus.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la săptămâna trecută că activele celor două bănci cu capital cipriot prezente în România reprezintă doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin România, bancă al cărei acţionar majoritar - Popular Bank of Cyprus va fi lichidat, are depozitele integral garantate.

Bank of Cyprus deţine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc, iar fiind o sucursală a unei bănci din Uniunea Europeană, garantarea depozitelor este asigurată prin schiema de garantare din ţara de origine, adică din Cipru.
    

×
Etichete: Cipru Mugur Isarescu
x close