Bancherii fac un pas înapoi în lupta pentru creditele imobiliare. După ce au crescut în bloc avansul, băncile şi-au dat seama că nu mai vând credite. Aşa că, rând pe rând, au început să să-l micşoreze din nou.
Tonul a fost dat de cea mai mare bancă din ţară, care a anunţat că reduce avansul la creditele ipotecare de la 35 la 25 la sută, pe fondul numărului tot mai mic de credite acordate. Imediat, o a doua bancă a preluat trendul şi a scăzut, la rândul ei avansul la creditele ipotecare de la 30 la 20 la sută, iar surse din piaţă spun că şi alte bănci vor urma exemplul.
Băncile sunt practic constrânse să reducă avansul la creditele imobiliare pentru că au început să vândă din ce în ce mai puţin. Numărul creditelor imobiliare acordate a scazut de la câteva sute pe săptămână la câteva zeci, din cauza faptului că băncile majoraseră în bloc avansul.
Cu toate acestea, cererea de locuinţe a ajuns la un nivel record: de la începutul anului şi până acum, au fost vândute peste 450 de mii de locuinţe, cu 40 de mii mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă, acestea s-au cumpărat ori prin programul Prima Casă, ori cu banii jos.