Criza datoriilor din zona euro este gata de o nouă "erupţie", iar Germania nu face nimic pentru a preîntâmpina asta, ba mai mult, "linişteşte apele, inducând ideea că totul este bine".
"Datoriile care însumează 130% din PIB-ul Italiei şi ajung la 170% din PIB-ul Greciei reprezintă unul din cele mai clare semnale că ne va lua pe nepregătite un nou dezastru financiar", consideră Charles Wyplosz, profesor la Universitatea din Geneva.
"Toţi liderii europeni şi analiştii financiari din zona euro consideră că s-au pus la adăpost. Însă problemele de substanţă ale uniunii nu au fost rezolvate, iar acest lucru ne va costa pe toţi", a declarat profesorul în cadrul conferinţei Euromoney din Germania, eveniment ce are loc anual.
Cu toate aceste avertizări, şeful Ministerului de Finanţe al Germaniei, Ludger Schuknecht, a insistat că ţările îndatorate din uniunea monetară îşi revin din punct de vedere financiar, ducând la bun sfârşit programul internaţional de ajutor convenit cu Fondul Monetar Internaţional.
"Nu există nevoie de vreo schimbare majoră în politică. Lucrurile merg într-o direcţie bună, am pus la punct şi am imprementat cele mai bune strategii, iar acum vedem rezultatele", a declarat neamţul, citat de The Telegraph.