Antena 3 CNN Economic Biz News Autorităţile din Chicago au închis instituţiile publice pentru a economisi bani la buget

Autorităţile din Chicago au închis instituţiile publice pentru a economisi bani la buget

1 minut de citit Publicat la 15:30 18 Aug 2009 Modificat la 15:30 18 Aug 2009
Autorităţile din Chicago au închis instituţiile publice pentru a economisi bani la buget
Program de criză în Chicago. Autorităţile americane au decis să închidă instituţiile publice pentru a economisi bani la buget. Pentru moment, s-a hotărât ca măsura să fie luată în trei zile din anul acesta. Astfel, spun autorităţile, se vor economisi peste 8 milioane de dolari.

Autorităţile au decis să impună trei zile libere obligatorii pentru anul acesta, pentru a reduce din costuri. Măsura luată de primărie a făcut mertopola Chicago să arate ca un oraş părăsit. Printre instituţiile închise se numără primăria, bibliotecile, spitalele publice, dar şi serviciile de salubritate.

Astfel, spun autorităţile din Chicago, la bugetul local vor fi economisiţi peste 8 milioane de dolari.

Măsura afectează toţi locuitorii. Cu toate acestea părerile sunt împărţite, iar unii văd în cele trei zile libere obligatorii o modalitate de a scăpa de concedieri.

Au existat însă şi instituţii care au lucrat normal. Acestea sunt serviciile de urgenţă, printre care poliţia, pompierii şi paramedicii.

Pe lângă aceste zile, tuturor bugetarilor care nu sunt membri de sindicat li s-a cerut să-şi ia zile de concediu neplătite, lucru acceptat de cei mai mulţi dintre ei. Astfel, spun autorităţile, se mai economisesc încă 34 de milioane de dolari.

Criza financiară care a afectat Statele Unite a avut un impact serios asupra bugetului oraşului Chicago. În ciuda eforturilor de a reduce costurile, deja primăria are un deficit de 135 de milioane de dolari. Se estimează că, la sfârşitul anului, acesta va ajunge la 300 de milioane de dolari.



Antena3

×
x close