România are aur, chiar dacă nu există în acest moment nicio mină deschisă, dar sute de tone de metal preţios aşteaptă să fie scoase la lumină. Peste 300 tone la Roşia Montana, în Alba, alte zeci de tone, în Hunedoara.
"Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva Băncii Naţionale. România va mai deschide două exploatări de aur, cu regii româneşti", spunea, recent, preşedintele Traian Băsescu.
În Hunedoara există o zonă "în explorare", în care specialiştii români spun că ar fi sute de tone de aur. Sunt specialişti români, dar care nu muncesc pentru România. În căutarea şi exploatarea aurului românesc investesc numai străinii. Iar din banii lor, România primeşte doar redevenţe, taxe şi impozite.
Săptămâna trecută, gramul de aur ajunsese la cea mai mare valoare înregistrată vreodată în România. Urcase la 178,24 lei la BNR şi la 1.867,95 de dolari uncia pe burse. La jumătatea lui iulie, gramul de aur era 152 lei la BNR şi uncia era de numai 1.590 de dolari.