Antena 3 CNN Economic Biz News Ajutorul acordat Portugaliei, discutat de reprezentanţi ai CE, BCE şi FMI săptămâna viitoare

Ajutorul acordat Portugaliei, discutat de reprezentanţi ai CE, BCE şi FMI săptămâna viitoare

<1 minut de citit Publicat la 16:51 10 Apr 2011 Modificat la 16:51 10 Apr 2011
Ajutorul acordat Portugaliei, discutat de reprezentanţi ai CE, BCE şi FMI săptămâna viitoare
Foto: randysright.wordpress.com
Reprezentanţi ai Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor discuta săptămâna viitoare detaliile tehnice ale ajutorului financiar internaţional pe care-l va primi Portugalia, transmite Reuters.
   
Săptămâna aceasta, Portugalia a cerut ajutor Uniunii Europene (UE) şi FMI, devenind astfel cel de-al treilea stat din zona euro care recurge la asistenţă financiară internaţională.
   
"Experţi ai celor trei instituţii se vor întâlni marţi cu angajaţi ai autorităţilor portugheze. Va o întâlnire tehnică", a declarat un purtător de cuvânt al CE.
   
Potrivit purtătorului de cuvânt, peste două săptămâni va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor CE cu diferite partide politice portugheze.
   
Miniştrii de Finanţe din UE apreciază că guvernul de la Lisabona va trebui să implementeze în continuare reforme structurale pentru reducerea deficitului bugetar şi a datoriei în schimbul unor împrumuturi de urgenţă estimate la 80 de miliarde de euro, primite pe o perioadă de trei ani.

×
x close