În topul preferinţelor s-au aflat produsele din IT. Vânzările au crescut în 2011 cu peste 25% şi au ajuns la 427 milioane de euro. Laptopurile au reprezentat mai mult de jumătate din produsele cumpărate de români. La fel de populare au fost si tabletele, un produs relativ nou pe piaţa din România.
Locul doi în topul creşterii vânzărilor este ocupat de cuptoarele cu microunde, prăjitoarele de pâine sau roboţii de bucătărie. Adică electrocasnicele mici. Încasările au urcat la 108 milioane de euro în ultimele 3 luni ale anului trecut. Cu peste 19% mai mult decât in aceeaşi perioadă din 2010.
Piaţa echipamentelor foto a urcat în 2011 cu 17,4%. Cele mai vândute camere foto digitale au fost cele puţin performante, cu preţuri sub 100 de euro, destinate începătorilor.
Promoţiile continue au sporit şi vânzările de telefoane mobile, până la 110 milioane de euro in ultimul trimestru al anului trecut. Românii preferă telefoanele inteligente, cu internet, email si aplicaţii mobile. 50% din încasări se datorează acestui tip de telefoane.