Ministrul Agriculturii a început dialogul cu fermierii cu o promisiune, aceea că va plăti datoriile restante pe care aceştia le-au reclamat. Reprezentanţii Federaţiei Agrostar atrag atenţia că mai bine de două treimi din exploataţiile agricole s-ar putea închide din cauza lipsei de suport din partea statului. ?Fără 4% din PIB, agricultura dispare?, susţine preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae.
Reprezentantii Agrostar au mai cerut prelungirea cu cel puţin un an a ajutoarelor de stat, printr-o derogare de la Comisia Europenă, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor state, dar şi garantarea 100% a cofinanţării proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Chiar dacă se declară mulţumite de proiectele ministerului, patronatele Rompan, Romalimenta şi cei de la Federaţia din Industria Alimentară recunosc că industria alimentară este şi ea afectată de bugetul mic.
Antena 3