Cum a răzbit România în toţi aceşti ani? În unele cazuri mai bine, în altele, mai puţin bine, comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene. Analiştii sunt încă îngrijoraţi de revenirea economică prea lentă, iar oamenii de afaceri, deşi reclamă în continuare faptul că autorităţile au reacţionat cu întârziere faţă de consecinţele crizei, încep să se poziţioneze între perdanţi şi câştigători.
NOIEMBRIE 2008: criza financiară lovea din plin lumea întreagă. Căderea Lehman Borthers dovedea, dacă mai era nevoie, că sistemul financiar global se clătina serios . Îngrijorare, decizii radicale, programe de sprijin financiar , totul se succeda cu o repeziciune de neimaginat. În România, totul părea foarte îndepărtat. Campania electorală din octombrie-noiembrie făcea din cuvinte precum „criză” o utopie. Dacă am fi întrebat în 2008 „Cum vedeţi economia peste 4 ani?”, răspunsurile ar fi fost mult mai optimiste decât situaţia reală din acest moment.
Retrospectiva interesantă a ultimilor ani, pe www.incomemagazine.ro