Antena 3 CNN Economic Biz News 20 de MILIARDE de euro. Atât pierde România în fiecare an din salariile plătite la negru. Cine ne depăşeşte în Europa

20 de MILIARDE de euro. Atât pierde România în fiecare an din salariile plătite la negru. Cine ne depăşeşte în Europa

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:21 23 Iul 2013 Modificat la 06:21 23 Iul 2013
20 de MILIARDE de euro. Atât pierde România în fiecare an din salariile plătite la negru. Cine ne depăşeşte în Europa
România pierde 20 de miliarde de euro în fiecare an doar din salariile plătite la negru. În aceste condiţii, nici nu e de mirare că ţara noastră este pe locul al doilea în Europa de Est la capitolul evaziunii fiscale. Un studiu recent arată că doar Polonia are o evaziune mai ridicată decât România.

Evaziunea fiscală în ţara noastră va ajunge la 40 de miliarde de euro în 2013. Estimarea apare în cel mai recent raport al companiei AT Kearney despre economia subterană în Europa. 

Potrivit studiului, în Polonia economia subterană se ridică la 95 de miliarde de euro. Ţara noastră este urmată în clasament de Cehia şi Ungaria. 

Ca proporţie în PIB a economiei subterane, cu 28%, Ro­mânia se află după Bulgaria şi la egalitate cu ţări precum Croaţia, Lituania sau Esto­nia. Cel mai mic procent al economi­ei subterane se înregistrează în Austria de aproape 8%. Per total, evaziunea în Euro­pa se ridică la 2.150 miliarde de euro, fiecare ţară având în medie circa 18,5% din PIB economie subterană.

Potrivit studiului, munca la negru înseamnă circa doua treimi din economia subterană. Aceasta include salarii nedeclarate pentru a evita plata taxelor şi a contribuţiilor sociale. Cealaltă treime provine din nedeclararea veniturilor, mai ales în magazine şi baruri. Asta înseamnă că în România, de exemplu, bugetul statului pierde anual, doar din taxe şi contribuţii sociale neplătite peste 20 de miliarde de euro. Recent, statul a dublat pedepsele pentru evazionişti. Cei care distrug documente fiscale riscă 5 ani de închisoare în timp ce unii patroni pot sta un an după gratii dacă nu prezintă actele firmei.

×
x close